Printre concursurile de alergare din afara tarii, planuite anul acesta ca parte a proiectului 777, mi-am rezervat timp si pentru cursele interne, asta pentru a adauga valoare antrenamentelor. Dupa Semimaraton Gerar, al doilea eveniment din Romania la care voi fi prezenta este Crosul Padurii, pe 28 martie, in Parcul Tineretului din Bucuresti, eveniment organizat de Asociatia ViitorPlus si Telekom!
2015 este cel de-al saptelea an in care are loc cursa (cifra deja cu noroc pentru mine), de data aceasta cu o proba noua, si anume 15km. Pe scurt: inscrierile se pot face la una din urmatoarele: – 500 si 1000 m (probele pentru copii 4-7 ani / 8-13 ani) – 5 si 10 km (cross) – 15km
“Alearga si zambeste” este deviza editiei din acest an si reprezinta sinteza a ceea ce am obtinut inca de la prima mea iesire la alergat, acum doi ani. De atunci, am vazut schimbarile atat in ceea ce ma priveste dar si in toti ceilalti alergatori, indiferent de continentul pe care locuiesc. Am realizat ca in alergare nu conteaza culoarea pielii, veniturile, functia, vechimea in munca sau in kilometri, cand vine vorba de zambete si sentimentul de implinire pe care ti-l aduce. Efectul este acelasi, cu totii suntem mai fericiti, cu totii avem povestile noastre pline de sens ca urmare a deciziei de a alerga.
Componenta educationala a evenimentului se extinde in mod implicit si in sfera implicarii in proiectul “Padurea Copiilor”, actiunea prin care se doreste dezvoltarea comunitatilor din sudul tarii in sensul impaduririi cat mai multor suprafete. Ca efect, acestea nu vor mai cadea prada intemperiilor din fiecare anotimp, fie inuntatii, fie viscol.
Daca ati pus pe lista de inceput de an sa atrageti abundenta in viata voastra si inca nu ati gasit metodele prin care sa incepeti actiunea, va invit sa facem primii pasi impreuna in …alergare si implicare sociala pe 28 martie, la Crosul Padurii. La ce sa va asteptati? Voie buna, energie pozitiva, perspective noi! Garantez efectul!
Daca sunteti deja adepti ai alergarii, veniti cu familia si prietenii pentru a face un party de zile mari si a le arata acestora de ce am ales alergarea.
Senzational! Mai sunt doar trei zile in care se mai pot face inscrieri asadar, intrati aici
http://crosulpadurii.ro/inscriere/formular-de-inscriere/
Alergi, zambesti si sadesti. Martie. Pe 28!